20 Mai 2016
1900 accesări
30 comentarii

Bolile inflamatorii intestinale (BII) pot apărea la oricevârstă, însă cele mai multe cazuri se înregistrează la persoanele tinere, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, potrivit specialiştilor gastroenterologi. BII apar pe un fond de predispoziţie genetică accentuat de factorii de mediu, mai ales de regimul alimentar.
Aceste afecţiuni se caracterizează prin diaree cronică, scaune cu sânge, mucus şi puroi, apărute atât ziua, cât şi noaptea, dureri abdominale, febră, dispariţia apetitului şi scădere în greutate. Orice persoană care dezvoltă aceste simptome o perioadă mai lungă de patru săptămâni trebuie să se prezinte de urgenţă la medic.
Simptomele bolilor inflamatorii intestinale pot fi comune cu ale altor afecţiuni ale tractului gastrointestinal, de aceea sunt mai greu de diagnosticat. Netratate şi necontrolate, aceste boli pot crea complicaţii: ocluzie, malabsorbţie şi malnutriţie, supuraţii, cancer de colon etc.
„Am remarcat o creştere de circa 8-10 ori a acestor afecţiuni în ultimul deceniu, în special la copii, adolescenţi şi adulţi tineri, ca urmare a modificării stilului de viaţă. Atât pacienţii cu boli inflamatorii intestinale, cât şi familiile acestora au nevoie de suport pentru a depăşi sau a face faţă poverii unor afecţiuni cronice inflamatorii intestinale, invalidante, diza-bilitante şi costisitoare, precum boala Crohn sau colita ulcerativă”, a declarat dr. Liana Gheorghe, specialist gastroenterolog.
Cu o diagnosticare corectă şi un tratament adecvat, pacienţii cu BII pot avea o viaţă normală.

Taguri articol: boli şi afecţiuni boli de stomac

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

30 comentarii

12 septembrie
Imktbp
Hzvthw wftwcu

purchase pyridostigmine for sale - buy azathioprine 50mg generic buy imuran 50mg pills

11 septembrie
Xpdffz
Vlcwwv iuxvye

buy generic diclofenac over the counter - imdur 20mg ca cheap nimotop pill

6 septembrie
Nfgcch
Gvbgtj kgiyzp

diclofenac tablet - aspirin 75 mg without prescription aspirin price

4 septembrie
Pzpbch
Vfykan xvfgzq

order rumalaya generic - elavil canada order endep 10mg

29 august
Yauhuv
Ygpbio pjkcqq

celecoxib drug - order indomethacin 50mg pill indocin 50mg pills

27 august
Jpenfc
Ddfvhg cdtthr

buy mebeverine 135 mg - purchase etoricoxib generic generic pletal 100 mg

24 august
Uwaanh
Rpifqq dzkxsu

buy neurontin 100mg pill - order generic azulfidine 500mg order azulfidine online cheap

23 august
Rolgqr
Jexjgr xiwnvs

probalan price - cheap probalan buy tegretol pill

18 august
Yxcjoe
Iccgqx sqojas

purchase besivance without prescription - order sildamax sildamax online order

6 august
Zaaquo
Fjicgd wpbemp

where to buy lasuna without a prescription - diarex pills cheap himcolin generic

123