31 Octombrie 2016
6038 accesări
0 comentarii


Edemul macular reprezintăo umflare a zonei centralea retinei, responsabilăcu vederea centrală.Macula se află în faţa pupilei, un pic mai sus de joncţiunea ochiului cu nervul optic. Boala maculară poate reduce în mod semnificativ vederea.


Edemul macular nu este o boală inde-pendentă, ci o manifestare a unor boli de ochi sau stări, cum ar fi retinopatia dia-betică (afectarea vasculară a retinei în diabetul zaharat), a unor leziuni oculare sau un efecte al unor intervenţii chirurgi-cale, al uveitei (inflamaţia coroidei), precum şi al ocluziei venelor retiniene.


„Factorii care contribuie la formarea edemului macular sunt: vârsta de peste 40-50 de ani, diabetul zaharat, hiper-lipidemie (nivel ridicat de lipide-grăsimi în colesterolul din sânge), obezitatea, lipsa de activitate fizică (scăderea activităţii motorii), creşterea presiunii intraoculare, bolile inflamatorii, creşterea vâscozităţii sângelui, tromboflebita congenitală. Cheagul format rupe fluxul sanguin prin vas. Fluxul de sânge din capilare şi vene nu are loc, iar sângele intră în retină, astfel încât începe să se îngroaşe, formându-se edemul”, explică specialiştii de la Institutul „Microchirurgia Ochiului”.


Ca rezultat, tromboza din jurul zonei afectate dezvoltă ischemie - „foame de oxigen”, adică, reducerea concentraţiei de hemoglobină în sânge. Odată cu lipsa de oxigen, organismul luptă pentru creşterea de noi vase de sânge. Atunci când se produce ruperea pereţilor vaselor anormale de sânge, în retină pătrunde sânge. Zona afectată se extinde şi dacă edemul macular nu este tratat la timp, vederea poate fi pierdută pentru totdeauna.

„Simptomele edemului macular sunt: imagine neclară, distorsiuni - apar linii drepte, ondulate, curbe, apare nuanţa rozalie a imaginii, sensibilitatea la lumină. Poate exista o scădere ciclică a acuităţii vizuale, de obicei, dimineaţa. De asemenea, sunt observate, foarte rar, diferenţe de per-cepţie a culorilor în timpul zilei. Din păcate, în acest stadiu, tratamentul nu garantează întotdeauna un rezultat favorabil, este nevoie de o lungă perioadă de timp şi de mult efort. Stadiul incipient al bolii, precum şi predispoziţia de dezvoltare a acesteia se pot detecta prin tomografie optică”, explică specialiştii.


Eficienţa, garantată


Pentru îndepărtarea edemului macular se utilizează o metodă conservatoare, care include folosirea diferitelor medicamente antiinflamatorii (injecţii, tablete, picături). O abordare inovatoare a tratamentului edemului macular este pus în aplicare prin folosirea implantului cu produsul «Ozurdeks». Acest tratament este conceput pentru a diminua edemul macular. „«Ozurdeks» este un implant prin care, spre deosebire de injecţia con-venţională, substanţa activă administrată iese în evidenţă în porţii mici. Datorită acestei tehnologii inovatoare, introducerea medicamentului, precum şi durata efectu-lui terapeutic cresc considerabil. «Ozurdeks» are efecte multilaterale. Produsul nu numai că elimină edemul macular, dar, de asemenea, se luptă cu principalul motiv din cauza căruia s-a produs ocluzia venei retiniene”, afirmă medicii oftalmologi.


Cum acţionează tratamentul


„Ozurdeks” are un efect antiinflamator puternic. Blochează factorii de declanşare a inflamaţiei, dizolvă cheagurile de sânge şi restabileşte fluxul de sânge prin vene şi capilare, întăreşte pereţii vaselor de sânge şi capilarele patologice şi, de ase-menea, opreşte neovascularizarea pereţilor foarte permeabili. „Efectul terapeutic al implantului persistă 90 de zile de la data punerii în aplicare. De regulă, la edemul macular, zona leziunii ischemice depă-şeşte cu mult regiunea maculară. Prin urmare, după introducerea implantului, se poate efectua şi coagularea cu laser la periferia zonei afectate.

În cele mai multe cazuri, după o astfel de procedură de îndepărtare a edemului macular, este de ajuns o singură injecţie «Ozurdeks».
Statisticile arată că pacienţilor, celor care au folosit acest tratament, le-a scăzut grosimea retiniană de aproape trei ori. De asemenea, acuitatea vizuală a fost îmbunătăţită de la 5% la 65%, unui nume semnificativ de pacienţi. Dar cel mai important este că implantul previne pierderea vederii din cauza edemului macular”, explică specialiştii.


În Clinica „Microchirurgia Ochiului”, tratamentul cu implant „Ozurdeks” este efec-tuat în conformitate cu toate standardele cerute de siguranţă şi sterilitate.
Pentru mai multe informaţii, dar şi programări, puteţi apela numărul de telefon: 0740/295.193.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii