Una dintre cele mai importante maladii mondiale, tuberculoza, este combătută și prin serviciile oferite de Fundația Baylor Marea Neagră, obiectivul fiind de a preveni îmbolnăvirea de TBC a persoanelor care trăiesc cu HIV. Aceşti pacienţi reprezintă o grupă de risc, iar prevenirea este cea mai bună metodă pentru păstrarea stării lor de sănătate, a familiilor lor, dar şi a întregii comunităţi.
„Fundaţia Baylor Marea Neagră desfăşoară un program de prevenire a îmbolnăvirii de tuberculoză prin oferirea tratamentului profilactic, cu Izoniazidă, în mod gratuit, pacienţilor HIV-pozitivi care, în urma evaluării medicale, sunt consideraţi la risc crescut de a face TBC. Suntem bucuroşi că, în ultimii ani, cazurile noi de tuberculoză la pacienţii infectaţi HIV sunt în continuă scădere”, a declarat dr. Emanoil Vasiliu, medic pneumoftiziolog în cadrul Fundaţiei Baylor Marea Neagră.