26 Octombrie 2015
3442 accesări
65 comentarii

Înconjurat adesea de miturişi zvonuri, subiectul sănătăţii este mereu în atenţia tuturor.De aici apar şi multe contradicţii între medicişi pacienţi, având în vederecă mulţi preferă să se trateze după „sfatul bunicii“sau „reţeta vecinei“decât să ceară sfatul unui specialist sau să se programeze la investigaţii medicale.

Cu toţii am auzit, cel puţin o dată, fraze precum „şosetele îmbibate în oţet scad febra”, „usturoiul face să dispară durerile de urechi” sau „o cană de lapte călduţ ajută copiii să doarmă”. Cât adevăr stă în spatele lor şi câte sunt doar mituri ne explică dr. Mirela Stângaciu, medic de familie.

„Terapiile alternative au rol comple-mentar pentru tratamentele din medicina alopată. În tratamentul propriu-zis, sunt folosite împreună cu terapiile convenţionale spre a mări efectul terapeutic. De exemplu, medicamente precum cele din clasa antispasticelor, antitusivele şi expectorantele, dezinfectantele externe, troficele vasculare sunt medicamente care conţin extracte din plante medicinale, deşi au la bază substanţe obţinute prin sinteză chimică.

Pe de altă parte, pa-cienţii trebuie să înţe-leagă întregul proces medical al afecţiunilor cu care se confruntă şi, după caz, să adopte măsurile terapeutice adecvate”, a precizat medicul.

Cum funcţionează metodele „băbeşti“

Cât priveşte metodele „băbeşti” de tratare a diferitelor afecţiuni sau simptome, trebuie precizat că unele sunt doar mituri, neavând fundamente ştiinţifice, mai spune medicul.

„De exemplu, usturoiul utilizat pentru reducerea durerilor de urechi la care se adaugă şi ulei încălzit poate fi o alegere extrem de neinspirată dacă există o fisură la nivelul timpanului. Pe de altă parte, durerea poate fi ameliorată pe moment, însă dacă urechile produc prea multă ceară, e posibilă afectarea ireversibilă a canalului auditiv.

Apoi, vorbim de semnificaţia biologică a febrei, motiv de dispută între medici şi pacienţii care încearcă tot felul de remedii «naturiste».
Prezenţa acestui simptom se face simţită atunci când există o infecţie pe care organismul încearcă să o neutralizeze. Copilul mic febril nu face frisoane, dar deseori are convulsii, situaţie în care se pot face împachetări în prosoape umezite cu apă la temperatura camerei, timp de câteva minute, administrându-se şi o medicaţie specifică, la indicaţia medicului. Se recomandă frecţiile cu alcool şi compresele cu oţet, aşezate pe zona frunţii, pentru scăderea febrei. În cazul adulţilor, o cană de ceai de muşeţel este decongestionantă.

De cealaltă parte, un pahar de lapte călduţ induce relaxarea organismului şi somnul, pentru că lactatele conţin o substanţă numită triptofan, un amino- acid asemănător serotoninei care ajută la calmare. Dar, când vine vorba de oase puternice, laptele nu poate face «minuni»prin conţinutul de calciu. La acesta trebuie asimilate şi vitaminele D şi K, dar şi magneziu şi fosfor”, a mai spus
dr. Stângaciu.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

22 comentarii

28 aprilie
Qkawpe
Qczeot ldjxvv

order meloxicam sale - order tamsulosin 0.4mg for sale order flomax without prescription

21 aprilie
Ibfijr
Xtjrdw adjgqn

purchase levofloxacin pill - how to get ranitidine without a prescription zantac online buy

21 aprilie
Okjojj
Shokpv scunnp

order esomeprazole 20mg sale - buy esomeprazole no prescription order sumatriptan 25mg online

18 aprilie
Qjucnj
Vzvmze mmdtnp

buy coumadin for sale - how to get cozaar without a prescription buy hyzaar sale

14 aprilie
Pxpuxn
Nkadhx plrrhj

buy propranolol medication - buy propranolol pills for sale buy methotrexate cheap

13 aprilie
Enwcft
Rdsawr zzvsih

motilium 10mg sale - buy generic domperidone over the counter where to buy flexeril without a prescription

5 aprilie
Mybrsb
Hxsjfh recuif

domperidone cheap - domperidone 10mg us order flexeril

3 aprilie
Gatfrz
Netibn wpluec

buy zovirax 400mg generic - buy generic allopurinol 100mg buy rosuvastatin 20mg online cheap

29 martie
Tatfsu
Luwnua igwrqb

misoprostol pills - order generic xenical buy cheap diltiazem

25 martie
Gcnyrw
Bpkahl coocps

buy desloratadine without a prescription - order desloratadine 5mg online cheap buy dapoxetine 90mg sale

123
Articol publicat de Andreea Năstase