meloxicam generic - purchase toradol sale ketorolac pills
Retinopatia de prematuritate este o boală gravă care afectează retina la sugarii născuţi extrem de prematur şi care ar putea duce la orbire. În prezent, retinopatia de prematuritate este larg răspândită, iar cursul bolii se caracterizată prin severitatea şi viteza de progresie, ca urmare a creşterii ratei natalităţii la sugarii născuţi prematur, în special cu greutate extrem de mică la naştere.
Grupurile de risc pentru retinopatia de prematuritate includ copiii cu gestaţie până la 35 de săptămâni, care au la naştere o greutate de 2.500 de grame sau care sunt supuşi unor condiţii critice în perioada neonatală, care beneficiază de terapie intensivă după naştere.
„Retinopatia de prematuritate este o boală care se dezvoltă de obicei în etape: etapa întâi, în care există formarea partiţiei (delimitarea) între linia normală a vaselor de sânge retiniene şi zona retiniană imatură sau avasculară; în etapa a doua, linia devine mai evidentă şi se transformă într-un arbore de delimitare («pieptene»), care se ridică deasupra suprafeţei retinei; în etapa a treia, progresia retinopatiei conduce la formarea unui număr mare de noi vase fragile. La atingerea etapei a treia, regresia spontană a bolii este extrem de rară (în 16-20% din cazuri). Detectarea în timp util a pragului etapei a treia şi efectuarea tratamentului cu laser ajută la prevenirea progresivă a bolii şi reduce riscul rezultatelor negative. În etapa a patra, retinopatia continuă să progreseze, ceea ce duce la apariţia dezlipirii tracţionale de retină. Astfel, există un proces de germinare a noilor vase de sânge în corpul vitros, însoţit de cicatrici, urmat de dezvoltarea ulterioară a dezlipirii de retină”, explică medicii specialişti de la Institutul „Microchirurgia ochiului”, Acad. Feodorov.
Din păcate, această boală are şi a cincea etapă, iar în cel mai rău curs al bolii (5%), dezlipirea de retină se poate transforma în dezlipire totală de retină, aşa-numita formă „pâlnie“. În această etapă a bolii, chiar şi un tratament chirurgical de succes rareori conduce la un rezultat funcţional satisfăcător.În primele două etape, în 70% din cazuri este posibilă o regresie spontană a bolii. În etapa a treia, nu se produce regresia spontană şi este necesar tratamentul cu laser.
Modalităţi eficiente de tratament
Tratamentul retinopatiei de prematuritate depinde, în principal, de stadiul bolii. Sunt trei domenii principale de tratament. Primul este tratamentul conservator, care constă în aplicarea picăturilor pentru ochi. Aceste picături sunt, practic, hormoni steroizi şi vitamine. Însă, specialiştii spun că eficacitatea picăturilor pentru ochi este mică şi că acest tratament este aplicabil pentru prima şi a doua etapă a bolii, când progresia este lentă.
A doua metodă de tratament este terapia cu laser; de regulă, se efectuează cauterizarea cu laser a retinei. Coagularea retinei cu laser ajută la prevenirea dezlipirii de retină şi se efectuează în stadiul al doilea şi al treilea, pentru a preveni complicaţiile legate de cicatrici.
„A treia metodă de tratament se referă la cel chirurgical, ce se aplică în etape rapid progresive, în stadii extrem de avansate (stadiile 4 şi 5 ). În acest caz, îmbunătăţirea vederii, dar şi stoparea înrăutăţirii vederi sunt considerate rezultate favorabile. Tot chirurgical se poate face şi vitrectomie, prin care se îndepărtează corpul vitros. Această metodă se utilizează pentru dezlipirea de retină şi hemoragia masivă a corpului vitros, precum şi pentru lipsa de etanşare neeficientă a sclerei”, adaugă medicii specialişti.
XXX
Departamentul de chirurgie pediatrică din cadrul Institutului de cercetări „Microchirurgia ochiului”, Acad. Feodorov are o gamă completă de sprijin pentru copiii cu retinopatie de prematuritate: screening, diagnostic, metodele actuale de tratament cu laser şi chirurgie corp vitros, monitorizare dinamică şi reabilitare.Pentru mai multe detalii, programări, consultaţii şi consiliere, apelaţi numărul de telefon 0740.295.193.
purchase mestinon for sale - where to buy sumatriptan without a prescription imuran 25mg us
buy diclofenac no prescription - voltaren 100mg uk buy generic aspirin 75 mg
cheap rumalaya - shallaki where to buy buy generic elavil for sale
colospa 135 mg uk - purchase pletal sale order cilostazol 100mg generic
buy neurontin no prescription - generic ibuprofen 400mg azulfidine 500 mg us
buy probenecid online cheap - buy carbamazepine paypal carbamazepine over the counter