Tratamentul cu antiandrogeni al cancerului de prostată aproape că dublează riscul ca pacienţii să sufere de Alzheimer, în comparaţie cu cei care nu urmează această terapie. Potrivit Agerpres, acesta este rezultatul unei analize a datelor medicale din două mari sisteme spitaliceşti din Statele Unite.
Mai mulţi bărbaţi care au urmat tratamentul pentru funcţia şi acţiunea testosteronului au prezentat un risc mai mare de a fi diagnosticaţi cu Alzheimer. Cu toate acestea, cercetarea nu dovedeşte că tratamentul antiandrogenic creşte acest risc, dar evidenţiază în mod clar această posibilitate.
În plus, rezultatele corespund altor indicii potrivit cărora un nivel scăzut de testosteron slăbeşte rezistenţa creierului împotriva bolii Alzheimer la persoanele care îmbătrânesc.
„Pe baza rezultatelor studiului nostru, un risc crescut de Alzheimer este un efect potenţial al tratamentului antiandrogenic, însă este nevoie de mai multe cercetări înainte de examinarea unei schimbări în practica medicală pentru tratamentul cancerului de prostată”, susţine Nigam Shah, profesor asistent de informatică biomedicală la Universitatea Stanford California, autorul principal al studiului.
Hormonii androgeni, de sex masculin, joacă un rol cheie pentru stimularea creşterii celulelor canceroase în boala de prostată. Astfel de terapii care suprimă producerea acestor androgeni sunt adesea folosite împotriva cancerului de prostată.