Organismele internaţionale care se ocupă de sănătatea copilului recomandă ca diversificarea mesei copilului să se facă până la vârsta de şase luni şi jumătate. Pentru că bebeluşii au tendinţa de a accepta mai uşor alimentele dulci, medicii sfătuiesc părinţii ca primele în meniul copilaşului să fie legumele şi abia apoi fructele. Apoi, carnea se introduce la câteva săptămâni şi nu la zece luni. Însă, ce te faci atunci când bebeluşul nu primeşte cu prea mare bucurie ceea ce îi daţi sau atunci când vă este teamă de un refuz vehement din partea acestuia?
Iată câteva idei ce te-ar putea ajuta: noile alimente se introduc treptat, puţin câte puţin, permiţând organismului bebeluşului să se adapteze şi să se dezvolte într-un ritm normal. După aceea, au precizat specialiştii Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Euromaterna”, este nevoie să creaţi o atmosferă plăcută şi relaxantă atunci când vreţi să hrăniţi bebeluşul cu alimente noi, necunoscute lui până atunci.
„Puneţi o cantitate mică de hrană pe vârful linguriţei şi puneţi-i-o uşor pe limbă. Aşteptaţi ca bebeluşul să-i dea atenţie. Lăsaţi micuţul să atingă mâncarea, chiar dacă se murdăreşte. Face parte din intenţia lui de a cunoaşte lumea. Dacă refuză insistent un aliment nou (după 7-8 zile succesive de încercare), nu-l forţaţi şi daţi-i altceva. S-ar putea ca după 1-2 săptămâni de pauză să-l primească fără probleme”, au explicat aceştia.
Desigur, este indicat ca cel mic să fie lăsat să mănânce în ritmul lui, pentru că bebeluşii au nevoie de timp ca să se obişnuiască cu o mâncare nouă. Înainte de toate, însă, opriţi-vă atunci când dă semne că nu mai vrea. Ei nu trebuie forţaţi să mănânce.