Tulburarea de personalitate borderline poate fi uneori foarte supărătoare şi deranjantă, atât pentru pacient, cât şi pentru cei din jurul său. Mai rău, pacientul cu astfel de probleme are mari dificultăţi în ceea ce priveşte controlarea emoţiilor şi este deseori în stare de revoltă. Aceste stări - sunt de părere specialiştii - pot fi datorate unor experienţe traumatice din copilărie sau unor disfunctionalităţi cerebrale.
Practic, aici nu este vorba de o graniţă, ci de cea mai zgomotoasă tulburare de personalitate, susţin specialiştii. I s-a dat acest nume, pentru că tulburarea de personalitate borderline se află la graniţa dintre psihoze şi nevroze. „Ocazional, 20-50% dintre pacienţi prezintă simptome psihotice de scurtă durată (ore, maxim una sau două zile). Tulburările de personalitate nu sunt boli psihice, ci condiţii psihologice. Personalitatea, armonioasă sau dizarmonică, este însuşi felul de a fi, a gândi, a simţi şi a se comporta al unui om, fundamentele sentimentului de sine şi imaginii de sine”, a declarat dr. Diana Cîrjaliu-Meliu, medic psihiatru.
Potrivit acesteia, personalitatea oamenilor se structurează pe baza temperamentului (melancolic, flegmatic, coleric, sangvin) şi al caracterului.
Istoria personală a pacienţilor cu personalitate borderline urmează acelaşi tipar: crescuţi în copilărie de părinţi, apoi preluaţi în grija bunicilor, luaţi din nou, la vârsta şcolară, de părinţi, eventual cu schimbarea localităţii de domiciliu. În unele situaţii, este chiar mai rău, unii copii sunt instituţionalizaţi, cu părinţi divorţaţi, educaţi ulterior de un tată sau o mamă vitregă, cu traume psihologice, abandon, insecuritate, neglijare emoţională şi abuzuri.
În ultimele decade, emigrarea joacă un rol major în etiopatogenie. De cele mai multe ori, tulburarea de personalitate borderline îşi are originea în tulburarea de ataşament a sugarului, veritabila depresie ce apare la vârsta de 0-2 ani.
„La copiii mai mari, devin evidente simptomele de externalizare (probleme de comportament), de internalizare (depresie şi anxietate) şi cognitive. Persoanele cu BPD nu se percep ca fiind unice (personalitatea lor este lipsită de autenticitate) şi nu pot defini graniţa între personalitatea lor şi a celor apropiaţi. Totodată, nu îşi pot stabili ţeluri proprii pe termen lung, pentru că nu ştiu ce le place şi ce să dorească. Prin urmare, realizările, dacă sunt, nu le aduc satisfacţii. Persoanele cu BPD sunt predispuse la depresie, panică şi agorafobie. Pentru pacienţii borderline nu există nuanţe, totul este alb sau negru, bun sau rău absolut. Când răul este absolut şi dureros moral, ei încearcă să-şi atenueze durerea printr-una fizică (tăiere, strangulare) sau printr-o supradoză de tranchilizante. Uneori, apar crize de furie necontrolată sau crize de disociere. BPD este deseori asociată cu alte tulburări psihice diagnosticabile, ca depresia, anxietatea, tulburările alimentare, tulburarea posttraumatică de stres, abuzul de diferite substanţe, cărora le agravează prognosticul şi evoluţia sub tratament”, a explicat specialistul.
