Principalele cauze: hipersecreţia gastrică şi infecţiile bacteriene
Vă treziţi în timpul nopţii din cauza durerilor de stomac, aveţi senzaţia de balonare de care nu mai puteţi scăpa sau simţiţi că vă este greaţă după fiecare masă? Este posibil să aveţi de-a face cu o criză de ulcer. Nu vă culcaţi pe o ureche, afecţiunile de stomac nu trec fără tratament! Ulcerul gastric sau cel duodenal sunt afecţiuni care se manifestă mai agresiv primăvara şi toamna, mai ales din cauza schimbărilor din dietă. Simptomele sunt extrem de agresive şi fac din viaţa pacientului un adevărat coşmar, având în vedere că acesta poate ajunge să aibă dureri abdominale după fiecare înghiţitură.
„Simptomatologia ulcerului este în mare parte nespecifică: durere abdominală, greaţă, vărsături, eructaţii, balonări. Durerea epigastrică are frecvent caracter de eroziune, «arsură», «sfredelire». Episoadele dureroase pot persista de la câteva zile, până la câteva săptămâni, în lipsa tratamentului. Durerea din ulcerul duodenal apare de regulă între 90 de minute şi până la trei ore după masă, deseori trezind pacientul în timpul nopţii. În ulcerul gastric, durerea poate fi accentuată de ingestia de alimente”, explică dr. Luana Alexandrescu, medic primar de medicină internă - gastroenterologie, din cadrul Clinicii Gastromond din Constanţa.
Principalele cauze: hipersecreţia gastrică şi infecţiile bacteriene Se consideră că ulcerul rezultă dintr-un dezechilibru între factorii agresivi precum hipersecreţia de acid clorhidric sau agresiunea bacteriană reprezentată de bacilul Helicobacter pylori şi factorii de protecţie ai mucoasei (mucusul gastric, bicarbonatul, integritatea membranelor celulare şi integritatea vascularizaţiei mucoasei gastrice sau duodenale).
„Ulcerul gastric şi ulcerul duodenal reprezintă afecţiuni caracterizate prin factori etiopatogenici comuni şi episoade de activitate simptomatice, care alternează cu perioade de remisiune. Din punct de vedere histopatologic, ambele localizări reprezintă întreruperi circumscrise, unice sau multiple ale continuităţii mucoasei şi submucoasei gastrice sau duodenale. Incidenţa maximă a ulcerului gastric este plasată în cel de-al şaselea deceniu de viaţă, aproximativ cu 10 ani mai târziu decât cea a ulcerului duodenal”, explică dr. Ioana Buzoianu, medic specialist medicină internă, din Clinica Gastromond. Medicamentele şi fumatul, factori declanşatori Există şi alţi factori care au fost semnalaţi în apariţia ulcerului: factori medicamentoşi (antiinflamatoriile non-steroidiene - aspirină, indometacin, ibuprofen etc. şi antiinflamatoriile corticosteroidiene - prednison, dexametazonă, hidrocortizon etc.), fumatul, consumul de alcool, unele afecţiuni cronice, precum tumori pancreatice secretante, pancreatite cronice, ciroză hepatică. Complicaţiile majore ale ulcerului gastric şi duodenal sunt: hemoragia digestivă superioară, perforaţia peretelui gastric sau duodenal, stenoza pilorică şi cancerul gastric. În diagnosticul ulcerului, rolul primordial îl deţine examenul endoscopic (endoscopia digestivă superioară). Investigaţia endoscopică are o acurateţe diagnostică superioară faţă de celelalte investigaţii, permiţând vizualizarea directă a leziunilor, cât şi a realizării testului rapid de depistare a Helicobacter pylori prin biopsii.
Centrul Medical GASTROMOND (Str. Primăverii Nr. 2, Bloc ST1 Parter, Tel: 0770255914 şi 0341462767) vă oferă posibilitatea de investigaţie prin endoscopie digestivă pentru depistarea ulcerelor gastrice şi duodenale, tratamentul acestor afecţiuni urmând a fi instituit şi monitorizat de către echipa de medici gastroenterologi ai centrului. Totodată, Centrul Medical GASTROMOND vă oferă şi posibilitatea de a diagnostica infecţia cu Helicobacter pylori - bacterie cu rol foarte important în ulcerogeneză prin teste diagnostice diferenţiale, de certitudine, rapide cu specificaţie mare, alături de un pachet de analize uzuale, ecografie abdominală şi electrocardiogramă, doar pe baza biletului de trimitere către consultaţie, eliberat de către medicul de familie.