14 Martie 2025
104 accesări
0 comentarii

Uleiurile de corp sunt hidratante și ajută la stabilizarea metabolismului pielii uscate, crescând nivelul lipidelor în stratul superior și redând astfel vigoarea pielii. Potrivit specialiștilor, acestea au, de asemenea, conținut de vitamine, precum A și E, care ajută la regenerarea pielii. Mai mult decât atât, un ulei de corp poate fi potrivit nu doar pentru pielea uscată, ci și pentru o piele grasă sau una sensibilă. Multe persoane aleg să folosească ulei de cocos, însă în afară de acesta, mai există și altele cu proprietăți benefice pentru piele, fie că vorbim de ulei de argan, de jojoba, struguri etc. De exemplu, uleiul de susan este un produs de calitate, hidratant, recomandat pentru piele foarte uscată.

Un alt atu este că protejează împotriva soarelui, deși nu este atât de puternic încât să poată fi folosit pe post de cremă cu factor de protecție solară. Ulei de migdale dulci este bogat în vitamine din grupurile B, dar și în vitamina E, deci foarte bun dacă doriți o piele cât mai elastică. La rândul său, uleiul de nuci de macadamia este foarte benefic pentru pielea uscată. Acesta conține acizi grași care redau echilibrul pielii și ajută la regenerarea acesteia. Totodată, uleiul de mușețel este cunoscut pentru proprietățile sale calmante și antiinflamatorii, care poate fi folosit pentru pielea iritată sau sensibilă, ajutând la reducerea roșeții și inflamației. În schimb, uleiul de semințe de struguri are proprietăți astringente care ajută la tonifierea pielii și la reducerea porilor dilatați.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU