24 Iunie 2024
142 accesări
29 comentarii

Decizia de a opta pentru implanturi dentare nu este una ușoară. Foarte mulți pacienți sunt atrași de rezultatul final, dar reacțiile post-operatorii reușesc să-i pună pe gânduri. Umflarea obrazului, durerea, echimozele sau starea de slăbiciune fac parte din „tabloul normal” de după intervenția chirurgicală. Cu toate acestea, dacă gestionezi corect situația și respecți indicațiile medicului, recuperarea după implantul dentar poate fi mai rapidă de cât te-ai așteptat.

Pentru a înțelege de ce apare umflătura și de ce se instalează durerea, este important să știi, măcar la modul general, care sunt etapele implantului dentar. Concret, după prima vizită, atunci când se analizează radiografia și se stabilește planul de tratament, urmează etapa în care se pregătește inserarea implantului propriu-zis. Aici vorbim despre curățarea și igienizarea cavității bucale și efectuarea anesteziei. De subliniat este faptul că întreaga procedură se realizează sub anestezie, ceea ce înseamnă că nu vei simți durere. Unii pacienți au nevoie și de extracții sau alte proceduri înainte de inserare, ceea ce înseamnă că timpul petrecut pe scaun durează de la o persoană la alta, în funcție de propriile particularități. Implantul se acoperă și se protejează cu ajutorul unei coroane provizorii care va fi înlocuită, mai târziu, cu o coroană dentară definitivă. De reținut este și faptul că recuperarea după implantul dentar se bazează pe procesul de osteointegrare, adică modul în care noul implant va fuziona cu osul și poate dura între 3 și 6 luni, în funcție de particularitățile fiecărui pacient. Pe de altă parte, durerea sau umflătura după implantul dentar va dispărea definitiv în câteva zile.

Este normală umflarea după intervenția cu implant dentar?

Chiar dacă întreaga intervenție se realizează sub anestezie, la câteva ore, după ce aceasta își pierde efectul vor apărea câteva reacții normale, precum: umflătură, durere, o ușoară febră, dar și mici sângerări. Toate acestea sunt normale. Raportându-ne strict la umflătură, aceasta este un răspuns normal al organismului, în urma procedurii în sine. Ca și în cazul durerii care se poate resimți mai ușor sau mai puternic, umflătura poate fi mai mult sau mai puțin accentuată și poate sau nu să se învinețească. De altfel, unii pacienți se pot confrunta și cu o ușoară umflătură după adiție de os. În orice caz, umflarea obrazului din zona în care a avut loc întreaga intervenție este una absolut firească, deși poate provoca disconfort.

Fiind un răspuns natural al corpului, umflătura poate apărea la aproximativ 2 – 3 ore după intervenție, atunci când dispare și efectul anestezie, vorbind despre o reacție absolut normală. Ea poate dura de la 3 până la 7 zile, în funcție de starea generală de sănătate a fiecărui pacient si de amploarea intervenției.

Cum poți să reduci umflarea feței după intervenția cu implant dentar?

Am ajuns deja la concluzia că vorbim despre o etapă care te poate supune unui disconfort, o stare de rău care se poate resimți mai mult sau mai puțin. Din fericire, există câteva remedii pentru umflătura obrazului. Iată care sunt acestea:

Comprese cu apă rece sau gheață: acesta este unul dintre cele mai întâlnite remedii în acest sens, un mic ajutor la care poți apela de mai multe ori pe zi în primele 48 de ore. Aplică o pungă cu gheață pe obraz timp de 15 – 20 de minute și te vei simți mult mai bine.

Analgezice: După o astfel de intervenție, pacienții primesc o prescripție medicală cu antiinflamatoare și analgezice. Respectă întocmai indicațiile primite în cabinet în ceea ce privește modul de administrare.

Păstrează o igienă orală corespunzătoare, fără să agresezi locul în care a fost inserat implantul și țesuturile din jurul acestuia. După periaj, evita clătitul cu putere.

Dietă echilibrată: Timp de câteva zile, dieta zilnică trebuie să conțină alimente moi și bogate în nutrienți.

Hidratare și odihnă: Știai că, de regulă, consumul corespunzător de apă poate contribui la accelerarea procesului de vindecare? Din acest motiv, este recomandat ca în primele zile să te hidratezi corespunzător și să te odihnești. Renunță câteva zile la activitățile fizice solicitante.

De cele mai multe ori, pacienții se recuperează destul de rapid, fără complicații și semne de întrebare. Pe de altă parte, este important să recunoști semnele care ar trebui să te pună pe gânduri. Iată când ai nevoie de ajutor de specialitate:

Durerea se accentuează de la o zi la alta;

Umflătura nu se ameliorează din a patra zi, ci te deranjează tot mai mult;

Temperatura corpului crește (febră mare);

Sângerarea nu se oprește după 24 de ore.

Așadar, umflătura după implantul dentar este un răspuns natural al organismului și face parte din întregul proces, fiind ușor de controlat. Dacă această reacție nu dispare, ci începe să se agraveze de la o zi la alta, atunci trebuie să programezi o vizită la stomatologie.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

29 comentarii

11 septembrie
Rmatfr
Pzlecu qhiehm

diclofenac generic - diclofenac where to buy nimotop where to buy

4 septembrie
Wgepng
Kbyekk oplfyq

rumalaya buy online - buy rumalaya tablets order endep sale

31 august
Dyvzxa
Wvukqu nmcfzl

diclofenac medication - cambia pills aspirin medication

27 august
Vxqpmn
Zypuav ypopwz

order generic mebeverine - cilostazol 100 mg brand pletal us

26 august
Lmjdqv
Maupvs oebglj

celebrex pills - cheap urispas without prescription buy indomethacin 50mg pills

22 august
Kllyrw
Ykiycz hpngys

probalan tablet - monograph 600mg tablet order carbamazepine 400mg generic

21 august
Nosggp
Owxswc fzjjbq

gabapentin 100mg generic - oral nurofen azulfidine drug

17 august
Iqasqp
Fqxmgr yuczmz

cost besifloxacin - purchase sildamax for sale cheap sildamax for sale

6 august
Cccdjr
Egjoob jzabrm

buy lasuna pills for sale - purchase lasuna without prescription purchase himcolin without prescription

123
Articol publicat de Carmen MOCANU