Fiind pe piaţa constănţeană încă din 1992, cabinetul de optometrie şi optică medicală „Cătălina Optic” a oferit pacienţilor o serie de servicii adaptate nevoilor acestora: diagnostic şi prescripţie de ochelari.Cu o experienţă de 21 de ani în domeniul optometriei, „Cătălina Optic” a inaugurat, zilele acestea, cel de-al treilea cabinet de optometrie şi optică medicală din Constanţa. Cei care au fost prezenţi la eveniment au beneficiat de prescripţii de ochelari gratuite şi reduceri pentru toate produsele achiziţionate în ziua inaugurării. „«Vino să vezi! Ochelarii potriviţi, dar ochelarii de care ai nevoie pentru succesul pe care îl meriţi!» Lucrând pas cu pas, prin profesionalism, consiliere, noutate şi inovaţie, imaginea şi succesul devin o certitudine. Cu ajutorul echipei de profesionişti, urmărim obiectivul companiei, promovăm calitatea şi imaginea clară, concentrându-ne atenţia către necesităţile fiecărui purtător de ochelari“, declară Cătălina Rotaru, optometrist în cadrul cabinetului „Cătălina Optic”. Servicii de calitate şi reduceri pe măsură Începând de luna acesta, specialiştii cabinetului de optometrie lansează cardul de fidelitate şi oferă reduceri de 20% pentru orice produs achiziţionat în săptămâna 2-7 septembrie, în noua locaţie din Bd. 1 Mai nr. 2, Bl. J10, Constanţa. „Lansarea cardului de fidelitate vine ca o completare a serviciilor oferite până în prezent şi răsplăteşte încrederea pacienţilor şi a clienţilor care le-au ales de fiecare dată. Astfel, de fiecare dată când se întorc în cabinet, cardul devine o modalitate utilă de a beneficia de aceste servicii”, completează optometristul. Consiliere specializată pentru fiecare client Pe lângă serviciile medicale oferite în toate cele trei cabinete de optometrie, specialiştii oferă consiliere specializată în alegerea ochelarilor de vedere, a lentilelor de contact şi a soluţiilor de întreţinere, cât şi pentru alegerea accesoriilor: ochelari de soare cu lentilele colorate, clasice, cât şi pe cei cu lentile polarizate, lentilele fotocromatice sau transparente cu filtru UV. Lentilele polarizate oferă un contrast mai bun al imaginilor prin blocarea luminii reflectate considerată parazită în suprafeţele orizontale, cum ar fi apa, zăpada, şoseaua sau nisipul, dar şi prin oprirea radiaţiilor UV.
Lentilele fotocromatice se închid şi se deschid la culoare în funcţie de intensitatea luminii solare. Pot fi folosite atât în aer liber, cât şi în încăpere. Acestea oferă protecţie ochiului prin filtrarea 100% a radiaţiilor UV. Calitatea de bază a ochelarilor de soare este filtrul UV, elementul care protejează ochii de razele puternice ale soarelui. Acesta este un tratament special, ce se aplică pe suprafaţa lentilelor pentru protecţia ochilor împotriva radiaţiilor ultraviolete.