28 Noiembrie 2019
690 accesări
0 comentarii

Părul gras este o problemă cu care se confruntă foarte multe persoane. De ce ni se îngraşă părul? Pe fiecare părticică a pielii noastre, cu excepţia palmelor şi a tălpilor există glande sebacee, care eliberează sebum. Problemele apar, însă, atunci când această substanţă este produsă în exces, părul începând să capete încet-încet un aspect lucios, şi încărcat, adică se îngraşă.

Dr. Camelia Tudor, medic dermatolog spune că principalele cauze sunt de natură hormonală sau ereditară. Bineînţeles, şi îngrijirea precară este un alt motiv, aşa că este recomandat a ne spăla, neapărat, pe cap, o dată la 3-4 zile. „În cazul în care aţi observat că părul tău a căpătat un aspect uleios chiar din ziua în care l-aţi spălat, atunci va trebui să vă spălaţi zilnic pe cap, dar, înainte de toate mergeţi la un medic dermatolog şi fiţi mai atenţi ce mâncaţi, pentru că şi alimentaţia poate fi de vină. Spre exemplu, mâncărurile prea grase şi lipsa din meniul zilnic a fructelor şi a legumelor pot accelera producţia de sebum şi îngrăşarea părului. În acelaşi timp, cauzele pot fi însă variate, pornind de la probleme hormonale, până la moştenirea genetică. Felul în care arată părul dumneavoastră şi sănătatea lui sunt determinate, practic, de regimul alimentar, aşa că va trebui să ţineţi cont de sfaturile medicilor şi în ceea ce priveşte hrana”, a declarat specialistul.

Ea susţine că excesul de ulei din alimentele prăjite pătrunde în corp, piele şi la rădăcina firelor de păr, iar tot acest proces stimulează producerea excesivă de sebum, iar părul devine gras.

Apoi, produsele lactate reprezintă o a doua categorie. Laptele integral, smântâna şi untul introduc în corp grăsimi, ceea ce generează exces de sebum, lucru de pe urma căruia părul are de suferit. Nu în ultimul rând, carnea grasă, care nu este bună pentru inimă, face rău şi părului, astfel este bine să o evitaţi pe cât posibil. Nu uitaţi nici de zahăr, acesta contribuind considerabil la îngrăşarea părului, dar nici de pâine, paste făinoase sau orez.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU