Un test efectuat în ultimi ani a demonstrat că acei copii care au mâncat în mod frecvent arahide sunt mai protejaţi împotriva alergiilor, chiar dacă au întrerupt consumul timp de o perioadă mai lungă de timp. Acest studiu a întărit faptul că prin consumul de arahide de la primele patru luni până la cinci ani de viaţă a copiilor, reduce cu 81% rata alergiilor, faţă de cei care nu au consumat niciodată alune.
Acest prim studiu a fost realizat asupra unui număr de 640 de copii pe baza observaţiilor facute în Israel unde foarte puţini copii suferă de alergii la arahide, comparativ cu copiii evreilor care trăiesc în Marea Britanie.
Copilaşii israelieni încep să consume de timpuriu arahide, comparativ cu cei din alte ţări unde se recomandă să fie evitate de teama alergiilor. Din păcate, studiul nu a permis să se răspundă la întrebarea dacă participanţii rămân protejaţi împotriva alergiilor la arahide şi dacă întrerup consumul o perioadă mai lungă de timp, au explicat cercetătorii.
Pentru a oferi un răspuns în acest sens, cercetătorii au urmărit 556 dintre cei 640 de copii participanţi la studiul clinic, dar care nu au mai mâncat timp de un an arahide. După 12 luni de întrerupere a consumului, doar 4,8% dintre copiii care au mâncat din primii ani de viaţă arahide au devenit alergici, faţă de 18,6% care nu consumaseră de timpuriu arahide. Efectul de protecţie a persistat timp de un an, chiar şi la copiii care au evitat total să mănânce arahide şi la cei care au consumat alune cu unele întreruperi.