purchase neurontin sale - order motrin sale generic sulfasalazine 500mg
Varicele sunt o problemă des întâlnită la femei, dar şi la bărbaţi. Oboseala acumulată, sarcina sau kilogramele în plus contribuie la apariţia varicelor. Din păcate, varicele sunt mai mult decât o problemă estetică, acestea putând declanşa probleme grave de sănătate.
Varicele membrelor inferioare reprezintă o patologie extrem de frecventă, susţin medicii specialişti, care spun că aproximativ 70 la sută dintre pacienţii care intră în cabinet prezintă simptome sau semne ale acestora. Potrivit dr. Raluca Alice Melihov, medic specialist chirurgie generală, „boala varicoasă este caracterizată prin dilataţii permanente ale venelor superficiale ale membrului inferior determinate de modificări morfologice ale peretelui venos, cu tulburări de hemodinamică venoasă”.
Primele semne ale bolii pot apărea de la o vârstă foarte fragedă, dar au o mai mare frecvenţă după vârsta de 30 de ani. „Apariţia varicelor se manifestă prin disconfortul resimţit la nivelul gambelor, senzaţia de greutate, arsură şi picioarele umflate. Apar totodată vene inestetice, uneori dureroase”, explică medicul.
Conform specialistului, printre cauzele de apariţie a bolii putem enumera moştenirea genetică, sarcina, obezitatea sau statul în picioare timp îndelungat. La acestea se adaugă contraceptivele orale, terapia de substituţie hormonală în menopauză, tromboza venoasă profundă, afectarea arterială periferică, traume, atrofie musculară, imobilizări prelungite la serviciu sau acasă, dar și expunerea la căldură.
Tratamente cu efecte spectaculoase
Dr. Raluca Melihov recomandă ca pacientul să fie diagnosticat din timp, să i se recomande un tratament eficient şi să fie, totodată, consiliat în privinţa importanţei administrării tratamentului.
„Este foarte important de ştiut că, în stadiile de început, tratamentul este uşor de suportat de pacient, se poate realiza ambulator prin metode moderne de tratament, prin terapie laser sau scleroterapie. Putem astfel combate atât aspectul inestetic al vaselor de sânge, dar mai ales putem preveni progresia bolii către stadii mai grave”, precizează medicul specialist.
Tratamentul medicamentos sau cu geluri externe nu tratează problema, ci doar ameliorează simptomele. Boala nu poate fi rezolvată decât chirurgical, iar ignorată, poate evolua către stadii mai grave. Acestea constau în apariţia complicaţiilor bolii varicoase care practic aduc pacientul la medic în stare de urgenţă. Între acestea, cele mai redutabile sunt ulcerul varicos şi tromboza venoasă superficială sau, şi mai grav, profundă. Acestea sunt două situaţii în care pacientul se prezintă la medic fără să mai aştepte.
„Prezentarea pacientului în cabinetul de flebologie este obligatorie pentru a lua o decizie informată. Punctez foarte mult lucrul acesta pentru că pacienţii de multe ori se tem, ignorând faptul că, în definitiv, decizia le aparţine în totalitate şi trebuie să beneficieze de un diagnostic foarte complet şi dat de un specialist cu experienţă în bolile venoase”, atenţionează dr. Raluca Melihov.
Deşi boala varicoasă apare şi la bărbaţi, procentul este mult mai mic decât la femei. În schimb, medicul subliniază faptul că bărbaţii evoluează mult mai repede în boala varicoasă către ulcerul venos. Astfel, varicele sunt preponderent o problemă a femeilor. „De multe ori, pentru unele paciente, varicele reprezintă o problemă estetică. Este un lucru foarte real, pe care nu-l ignorăm”, declară specialistul.
Metodele moderne de tratament chirurgical lasă cicatrici minime, permiţând pacientei să se mobilizeze chiar din seara operaţiei, astfel încât a doua zi poate fi externată.
purchase neurontin sale - order motrin sale generic sulfasalazine 500mg