25 Noiembrie 2024
20 accesări
1 comentariu

Specialiștii susțin că aproximativ unul din patru oameni au avut cel puțin o verucă pe parcursul vieții, acele excrescențe dure care apar pe suprafața pielii. Aceștia sunt de părere că după acnee, verucile sunt cea mai obișnuită afecțiune a pielii. Mai mult decât atât, studiile arată că aproximativ 50% din numărul total de veruci apar la copiii cu vârste între 5 și 19 ani.

„Verucile sunt niște excrescențe dure care apar pe suprafața pielii mâinilor sau picioarelor, cauzate de virusul papillomavirus (HPV), care contaminează pielea. Aproximativ 50% dintre veruci dispar după doi ani de la apariție, fără să fie necesar nici un tratament. Cu toate acestea, verucile sunt contagioase și este foarte posibil să se răspândească și în alte zone ale corpului sau la alți oameni. De aceea, ele trebuie tratate imediat după apariție. Totodată, verucile pot fi extrem de deranjante, pot avea un aspect neplăcut și pot deveni foarte dureroase, mai ales cele care se dezvoltă pe mâini și față. Mai grav, unele dintre ele pot chiar sângera dacă sunt lovite, astfel tratamentul este foarte important deoarece poate scădea riscul răspândirii verucilor”, a declarat dr. Cristina Stoenescu, medic specialist dermatolog.

Ea a precizat că cele mai des întâlnite tipuri de veruci sunt verucile vulgare și verucile plantare. Verucile vulgare apar de obicei pe degete, palme, brațe și picioare. Acestea arată, de obicei, ca niște umflături cu suprafața dură, forma lor aducând foarte mult cu cea de conopidă.

Negii de pe picioare sau negii plantari se mai numesc și veruci plantare și se formează doar pe tălpile picioarelor. Problema este că dacă nu sunt tratați, pot căpăta un aspect neplăcut și de cele mai multe ori devin dureroși.

La ora actuală, dermatologii utilizează mai multe tehnici de înlăturare a verucilor, cum ar fi crioterapia sau tratamentul cu laser, dar prescriu sau recomandă pentru tratamentul la domiciliu și produsele care pot fi achiziționate și fără rețetă.

Crioterapia poate fi o soluție

Totodată, crioterapia a devenit procedeul medical standard de îndepărtare a verucilor. Aceasta presupune înghețarea pielii afectate, ceea ce ucide virusul și determină dispariția verucii, în general, după unul sau doua tratamente. Acesta este unul dintre cele mai eficiente tratamente, care nu lasă nici un fel de cicatrice și nu presupune nici un fel de pericol de răspândire a virusului.

De asemenea, acasă, puteți lega o bucată de ață simplă sau ață dentară în jurul verucii, astfel încât aceasta să cadă, ca urmare a scăderii gradului de oxigenare. Se mai spune că peste verucă poate fi aplicată o bucată proaspătă de cartof. Un alt remediu constă în aplicarea peste veruci a unui amestec de ulei de ricin și praf de copt. Administrați, apoi, acest remediu de trei ori pe zi, timp de câteva săptămâni. Ce mai puteți face? Țineți zona afectată de veruci în apă caldă, timp de 30 minute. După acest interval de timp, uscați bine pielea, apoi aplicați oțet de mere, pe care trebuie să îl lăsați să acționeze timp de 15 minute. Repetați acest remediu de câteva ori. Pentru persoanele cu pielea sensibilă este indicată diluarea oțetului de mere cu apă.

În același timp, se poate aplica un strat fin de lac transparent pentru unghii peste veruci, de două ori pe zi. Acest remediu acționează prin depravarea verucilor de oxigen. Nu în ultimul rând, nu uitați să consumați alimente bogate în vitaminele A, E, zinc, potasiu și alte vitamine, minerale esențiale și evitați mâncărurile procesate sau grase.

Bineînțeles, înainte de toate, beți cât mai multă apă, în fiecare zi.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU