Consumat în cantităţi moderate, vinul roşu conţine substanţe benefice organismului, însă efectul asupra danturii este unul negativ, deoarece pătează dinţii, iar prin conţinutul de acizi, atacă smalţul.
Totodată, ca orice alcool, acesta deshidratează organismul şi scade cantitatea de salivă, lăsând în urmă o senzaţie de uscăciune a gurii şi favorizând apariţia halitozei (mirosul urât al cavităţii bucale).
Dar, ca în multe dintre situaţii, şi în acest caz există o soluţie de la care puteţi apela cu încredere, potrivit medicilor specialişti stomatologi:
„Nu întâmplător, francezii, rafinaţi consumatori de vinuri, asociază acest deliciu cu consumul de brânzeturi care, prin pH-ul alcalin pe care îl au, neutralizează acizii. Este bine ca, odată cu vinul, să comandăm întotdeauna şi apă plată din belşug, pentru a ne hidrata”, recomandă dr. Mihaela Dan, specialist stomatolog.