20 Ianuarie 2020
803 accesări
0 comentarii

Vitamina C este foarte importantă pentru toate femeile însărcinate, dar ele trebuie să ştie că, dacă este consumată în exces, se pot confrunta cu o mulţime de probleme. Dr. Georgeta Avram spune că vitamina C este esenţială pentru repararea ţesuturilor, vindecarea rănilor, creşterea şi repararea oaselor şi sănătatea pielii. Aceasta mai ajută organismul să lupte contra infecţiilor, fiind, de fapt, un antioxidant.

Datorită acestor aspecte esenţiale, şi copilul necesită un aport zilnic de vitamina C în timpul dezvoltării intrauterine, fiind util corpului în producţia de colagen. Nu în ultimul rând, vitamina C ajută la absorbţia fierului, prin transformarea acidului folic în forma sa activă, dar şi la depozitarea acestuia în organele vitale.

Puţine gravide ştiu, însă, că excesul de vitamina C poate provoca naştere prematură şi scorbut la nou-născut, astfel că este bine să urmăriţi compoziţia suplimentelor multivitaminice prenatale (indicate pentru a reduce riscul ruperii premature a membranelor), dar şi a alimentelor ambalate care pot fi fortificate cu vitamina C (sucuri şi cereale).

„Excesul este considerat drept cantitatea mai mare de 2.000 mg zilnic, dar există persoane care la o administrare de 500 mg prezintă disconfort gastro-intestinal puternic, crampe şi diaree, iar aceasta din urmă este periculoasă pentru gravide, deoarece duce la deshidratare. De exemplu, 200 de ml de suc de portocale conţine aproximativ 100 de mg de vitamina C, iar o femeie însărcinată trebuie să consume zilnic peste 85 de mg, dar nu mai mult de 300-400 mg, pentru a evita orice risc în sarcină”, a subliniat medicul.

Cea mai cunoscută sursă este reprezentată de portocale, consumate fie ca atare, fie sub formă de suc. dacă nu vă plac citricele, puteţi prelua vitamina C şi din broccoli, conopidă, varză, ardei gras, cartofi dulci, guava, kiwi, mere, papaya, căpşuni, pepene.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU