Suntem obişnuiţi să trăim într-un anumit fel, cu anumite persoane lângă noi, să ne construim vieţile pe anumite principii şi tipare şi să credem în lucruri ireale, doar pentru că suntem obişnuiţi să fim trataţi aşa. Relaţiile dintre părinţi şi copii, pe mai multe generaţii, poveştile de viaţă ale bunicilor, părinţilor şi propriile experienţe ne dau modele pe care să le repetăm sau cărora să ne opunem.

Ne este, oarecum, confortabil să trăim ceea ce cunoaştem deja chiar dacă de cele mai multe ori nu ne face bine. De ce? Pentru că ne este familiar. Şi chiar dacă nu ne place sau nu ne reprezintă, avem impresia că ne oferă siguranţă. Ştim deja cum este, la ce putem să ne aşteptăm şi, fiind atât de familiari, avem impresia că ne defineşte. Nici nu mai ştim să facem diferenţa între cine suntem în realitate şi obişnuinţele de comportament. Chiar dacă o anumită perioadă din viaţă familiaritatea este atât de mare, încât pare să aibă şi sens, în realitate, individualitatea şi nevoile reale sunt constrânse, sufocate.

Ajungem ca la un moment dat, mai mult sau mai puţin conştient, să ne provocăm singuri, prin diverse situaţii şi experienţe de viaţă, pentru a scoate la iveală nevoia noastră reală de individualizare. Vrem să ştim cine suntem, ce putem şi ce merităm cu adevărat! Provocările sunt din ce în ce mai puternice, însă tiparul obişnuit de reacţie, de comportament, o perioadă va face faţă. Asta până când va exista un moment, o experienţă semnificativă, suficient de puternică şi de marcantă care va sparge obişnuinţa. Iese la iveală omul real, cu nevoile reale, dorinţele ascunse şi drepturile sale! Momentul acela schimbă totul. Tot ce a fost până acum nu mai funcţionează, nu mai oferă satisfacţie, nu mai dă siguranţă şi nu mai are sens. Un nou drum se deschide, se schimbă perspectiva, se schimbă condiţiile şi te simţi vulnerabil, deschis, confuz. Apare teama de necunoscut, teama de pierdere, teama că nu mai ştii cine eşti. Te străduieşti să găseşti repere care să îţi ofere siguranţă şi confort şi în acelaşi timp totul se schimbă. Ţi se deschide în faţă o nouă viaţă în care totul este diferit de ceea ce ştiai. Îţi place şi te sperie în acelaşi timp.

Eşti liber!

Liber să gândeşti diferit, să simţi diferit, să primeşti şi să oferi diferit, liber să fii tu, exact aşa cum eşti şi îţi doreşti să fii. Vechile tipare se străduie să te tragă înapoi: apar cele mai profunde frici, sentimente de vinovăţie, ruşine, te gândeşti că nu meriţi, te gândeşti că suferi. Te gândeşti, da! Pentru că dacă te uiţi în interiorul tău, nu este suferinţă! Sufletul tău abia acum nu se mai chi-nuie. Doar mintea ta se chinuie pentru că nu este obişnuită să fie liberă. Este obişnuită să ţină strâns controlul şi să funcţioneze după alte tipare prestabilite care nu îţi aparţin. Sufletul şi corpul tău se bucură! În sfârşit eşti liber şi îţi aparţii!

Mintea a luat-o razna şi dă erori, te face confuz, însă în interiorul tău te simţi eliberat. Este prima dată când eşti sincer cu tine. Ai nevoie de timp să te obişnuieşti cu asta, să te obişnuieşti cu tine, să te vezi, să te crezi, să vezi ce şi cum faci, să vezi cât de mult poţi, să vezi că meriţi! Meriţi libertatea, fericirea! Trăieşti un amalgam de emoţii, de la suferinţă la extaz, de la frică la siguranţă, de la haos la linişte, construieşti. Te construieşti pe tine, noul tu! Mai bun, mai integrat, mai echilibrat, mai puternic şi mai sigur. Abia acum începi să te cunoşti şi să te vezi, abia acum ştii cine eşti! Poate te sperie, dar ai răbdare şi înţelege-te, dă-ţi voie să te schimbi, dă-ţi voie să simţi, dă-ţi voie să primeşti, o meriţi!

Un om nou şi fericit

Cu fiecare zi care trece, tiparele vechi se estompează, iar tu devii mai puternic. Fiecare nouă zi îţi aduce ceva bun care te ajută să te construieşti exact aşa cum eşti în realitate şi aşa cum vrei să fii. În fiecare zi te câştigi! Îţi câştigi drumul, îţi vezi sensul mai clar, eşti din ce în ce mai puternic. Tu nu mai eşti cel vechi care suferea şi se simţea neputincios, pentru că mulţumea pe alţii. Eşti tu cel nou, care poţi şi meriţi! Încet, încet totul capătă sens şi devine clar pentru tine. Încă o să îţi mai fie teamă, însă de data asta vei zâmbi. Iar zâmbetul tău va fi expresia sufletului care îţi spune că el ştie că o să fie bine. Pentru că sufletul tău nu face anticipări, ci el îţi dă siguranţă. Te uiţi în sufletul tău şi vezi ce vrea. Ai încredere în el, pentru că el te-a adus aici, el te-a ajutat să fii un om nou, liber şi fericit.

Sufletul tău a ştiut întotdeauna adevărul. Chiar dacă mintea încă mai pune piedici şi încearcă să chinuie sufletul, tu zâmbeşte şi ascultă-l.Recunoşti şi accepţi ceea ce simţi, îţi dai voie să curgă prin tine şi acţiunile capătă sens..., iar min-tea învaţă de data asta să lucreze pentru tine. Acţiunile se leagă una după alta în drumul tău pentru că eşti pregătit! Ai fost pregătit de când a început schimbarea şi tot haosul prin care ai trecut a fost dovada ta de asumare. Ţi-ai asumat cine eşti tu cu adevărat, ţi-ai asumat nevoile tale reale, dorinţele tale, ţi-ai asumat şi câştigat dreptul la fericire. Da, o meriţi!
Ce înseamnă asumare? Înseamnă dreptul la fericire şi împăcare, înseam-nă libertate şi determinare şi începe prin a spune: „Eu vreau!”.

Psiholog Elena RANGA