22 Aprilie 2020
1357 accesări
52 comentarii

Puţini părinţi ştiu că cei mici pot suferi de sindromul bebeluşului scuturat, o afecţiune cerebrală gravă, care apare atunci când un adult scutură prea puternic un bebeluş sau un copil mic. Acest sindrom este extrem de periculos, întrucât distruge celulele din creierul copilului şi împiedică, astfel, creierul să fie oxigenat.

De cele mai multe ori, această problemă apare în urma abuzurilor la care sunt supuşi copilaşii şi poate duce la leziuni severe sau chiar decesul micuţului.

„Nu o dată le-am spus părinţilor să fie foarte atenţi la modul în care îşi îngrijesc copiii şi să nu îi zdruncine prea tare pe cei mici. Motivul este simplu: în momentul în care copilul este scuturat, iar capul are o mişcare de înainte şi înapoi, creierul său loveşte craniul şi apar nişte umflături, presiune şi sângerare înăuntru şi în jurul creierului.

De obicei, impactul duce la sângerare la nivelul retinei, dar mai grav este că un copil cu astfel de sindrom suferă de leziuni la nivelul măduvei spinării sau gâtului. Tocmai de aceea, eu sfătuiesc tot timpul aduţii că acest tip de sindrom poate fi prevenit dacă ei află din vreme care sunt pericolele care pot apărea atunci când copilul este zdruncinat”, a declarat dr. Veronica Costea.

În ceea ce priveşte simptomele bolii, acestea se referă la poftă de mâncare scăzută, probleme cu respiraţia, vărsături, piele schimbată la culoare, paralizie şi chiar comă, în unele situaţii. Există, însă, şi cazuri care se manifestă prin sângerări în creier şi la nivelul ochilor, fracturi de coaste şi oase.

Referitor la cazurile uşoare ale sindromului, atunci când avem de-a face cu aşa ceva, copilul este aparent unul normal, însă, după un anumit timp, poate avea probleme de sănătate, de învăţare sau chiar comportamentale.

Sindromul este cauzat doar de zdruncinarea violentă, nefiind, spre exemplu, cauzat de legănatul copilului pe picioare, în braţe sau în leagăn.

Adaugă comentariul tău

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

14 comentarii

31 martie
Ameziv
Tlriax wfhtfz

cytotec pills - buy generic xenical diltiazem 180mg for sale

29 martie
Xywtte
Nyonlv yimvkk

purchase clarinex online cheap - order priligy 60mg order priligy 60mg online cheap

27 martie
Dtdcul
Prztjg keuwlx

cost of medrol - order aristocort sale order aristocort 10mg generic

21 martie
Seitys
Wrgaqh julhej

omeprazole online buy - atenolol 100mg without prescription order tenormin 50mg pill

16 martie
Akwhmd
Rwnyyi tutglr

cenforce 50mg pill - cenforce online order glycomet 500mg pills

14 martie
Dhidzt
Dgypdy eovyrd

buy atorvastatin 10mg for sale - buy norvasc 5mg pills buy lisinopril 10mg pill

7 martie
Xezikt
Abprin vedxxe

usa viagra overnight - cheap viagra 50mg tadalafil online

5 martie
Bfcpxi
Axovze ukuxrt

coupon for cialis - tadalafil 5mg buy viagra 100mg pill

27 februarie
Hrtnwi
Uvpnoa wncadj

buy zanaflex pills for sale - order plaquenil 400mg pills buy hydrochlorothiazide cheap

25 februarie
Buzyxh
Pvsien bnzgbg

semaglutide pills - cyproheptadine for sale cyproheptadine online

12
Articol publicat de Mirabela ŞERBĂNESCU